Asociația Life Goes On

Asociația Life Goes On

Misiunea noastră

Misiunea Asociației "Life Goes On" o constitue actele caritabile, acordarea de ajutor moral și material celor aflați în nevoie, protejarea mediului înconjurător, apărarea drepturilor animalelor și stoparea cruzimii față de acestea.

Până în prezent asociația a reușit să salveze un număr mare de animale și să ofere o familie, pentru majoritatea dintre ele. Deasemenea, cu ajutorul donațiilor primite am reușit să ridicăm un adăpost în care să cazăm animalele salvate până la găsirea unei familii. Am derulat mai multe campanii de sterilizare a câinilor și a pisicilor în scopul stopării înmulțirii necontrolate a acestora. Pe langă acestea, am derulat mai multe proiecte în care am implicat copii dornici să învețe lucruri despre animalele abandonate și mediul înconjurător.

[ Show more ]

Proiecte

Asociația Life Goes On
Hrană pentru prietenii blănoși
Scopul acestui proiect este acela de procura hrana pentru animalele din familii mai nevoiașe care nu își permit întotdeauna să cumpere hrana corespunzăoare pentru animăluțele lor. Deși aceste familii nu au o bună situație financiară nu vor să renunțe la câinii sau pisicile din ograda lor, însa au nevoie de ajutor cu hranirea. 

Evenimente fundraising

Hrană pentru prietenii blănoși @ Dăruiește ziua ta ~ 2021

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi.

Vezi toate evenimentele1

Pagini fundraising

Hrană pentru animalele din adapostul Life Goes On

Evenimentul cu ocazia căreia se face această strangere de fonduri este o zi de naștere. Zi de naștere a celui carea pus bazele Asociației "Life Goes O...

10% Complete
Vezi toate paginile1